Seria “inamicul de azi”

Mi-am propus ca în anul 2024 să îmi ofer bucuria de a mă ocupa de latura mea artistică oferindu-mi timp și răbdare, petrecând timp în biroul meu printre și împreună cu cărțile, scrierile, schițele și gândurile mele.
M-am lovit mereu de prea cunoscutul “nu am timp”, practic vorbind ca fiecare, consider că nu am avut, iar când a existat o portiță am folosit-o. Am scris mereu poezii, am continuat să scriu pentru cărțile ce urmează să le public, am citit și consider că fără a trăi printre cărți nu ai cum sa dai naștere alor povești, cititul este izvorul imaginației. Am așteptat să găsesc momentul în care să încep a-mi face cunoscută munca. Așadar revenind la începutul acestei scurte prezentări, am să încep anul 2024 scriind o serie de reflexii asupra unor așa numiți de mine “facturi inamici”. O să descoperiți în aceste serii abordarea capacităților firești, fizice sau morale pe care eu cel puțin le percep ca fiind “inamice” metaforic vorbind, acești factori fiind în urmă lecții de viață în forma unor unelte de șlefuire a propriei personalități fiind atributele noastre, modul în care trăim, simțim, decidem.
Încep seria povestind despre un factor care vă va ajuta pe voi cititorii mei să mă cunoașteți în paralel cu această reflecția mea.

“Inamicul de azi, răbdarea”

Am ales să vorbesc despre inamicul meu de azi și nu numai de azi, răbdare. Încep seria cu el, cu inamicul meu, deoarece mă confrunt de mic copil cu lipsa de răbdare. Sunt conștientă de faptul că am această slăbiciune și chiar și atunci când manifest răbdare, la exterior se întâmplă însă în interiorul meu are loc o avalanșe, nu îmi este confortabil când trebuie să aștept, ceea ce înseamnă că eu nu am răbdare. Eu personal cunosc persoane care sunt în completă stare de calmitate așteptând, adică având răbdare. Mie personal lipsa de răbdare îmi aduce stare de frustrare, am senzația că dau greș, am senzația că nu am ales ce trebuie, că nu fac ce trebuie sau cat trebuie. Nu adresez acest subiect răbdării pe termen scurt ci pe termen lung. Cu răbdarea despre care vorbesc acum am avut de-a face vis-à-vis de interesele mele față de munca mea și visul meu, acela de a deveni scriitoare și cred că este cel mai bun exemplu pentru acest subiect.
Înainte de lipsa reală de timp de a mă ocupa de latura mea artistica am avut de-a face cu niște frământări care s-au manifestat sub forma de întrebări, unele întrebări încă există și cap de listă este următoarea: oare de ce am avut nevoie de confirmări? Nevoia sa știu dintr-o alta sursă dacă este bine ceea ce fac, este bine să-mi doresc asta, că sunt capabilă să fac asta, oare dacă am acest talent, mi se pare numai mie că sunt bună pentru asta și tot felul de întrebări cu care a trebuit să am răbdare ca să pot să-mi răspund la ele. În cele din urmă am avut răbdare, pentru că nu am știut să găsesc o altă soluție decât să aștept, poate că asta a fost un lucru bun, poate că mai devreme nu am fost pregătită. Parte din decizia mea de a spune: asta este ceea ce vreau să fac și asta am să fac, a fost luată în ultimii ani din viața mea timp în care am scris mereu, timp în care am citit mereu și am visat, am avut răbdare deși nu mi-a fost confortabil pentru că în fiecare zi îmi doream să fac asta cu adevărat nu doar între patru pereți cu ciornele mele pe care le citesc doar eu sau uneori persoanele din jurul meu foarte apropiate. Un scriitor are nevoie de public în număr mare ca să poată simți că ceea ce face este real și aici intervine lupta cu răbdarea unde am reușit să o am fără să mă doară pentru că mi-am planificat și am știut că vreau să-mi asum ceea ce simt și ceea ce cred despre mine și am să fac asta, am să scriu. Am avut răbdare și sunt conștientă că va trebui să am și mai multă, iar în momentele când răbdarea va fi apăsătoare probabil că am să citesc ceea ce scriu acum și am să mă lupt cu ea. Probabil că acum apar întrebări, dar de ce a trebuit să aștepți în ultimii ani din momentul în care ai reușit să știi ceea ce vrei să urmezi? Ultimii ani din viața mea i-am dedicat întemeierii familiei mele, mi-am găsit și ales jumătatea, până la urmă asta se cheamă că îți alegi jumătatea, suntem ființe complexe, lucru care cred eu ne-ar putea face compatibili cu multe persoane însă alegem ființa cea mai potrivită, ne întâlnim la o intersecție unde drumurile noastre s-au potrivit perfect, aspirațiile, idealurile, visele, planurile, dorințele, interesele s-au îmbrățișat perfect. Pășind pe acest nou drum de a avea o familie, a o formă, a o construi, șlefui, inventa și eventual conturând-o și dându-i forma tradiționala și din punctul meu de vedere sănătoasă și binecuvântată, a fost prin a alege sa devenim părinți. În prezent sunt mamă a trei copii și soția omului care mi-a oferit sprijinul spiritual și numai, curajul și încrederea de a-mi urma calea către ceea ce iubesc așadar cu el am învățat că răbdarea în doze sănătoase este cheia către a deschide ușa și a păși în grădina fertilă și sănătoasă gata de a-ți găzdui semințele și a-ți oferi oportunitatea să le plantezi, crești, înflorești și în cele din urmă le culegi. Răbdarea aduce rezultate care ne vindeca răni, deschide drumul către a înțelege și exersa înțelepciunea, răbdarea ne ajuta sa trecem peste greșeli făcute, să ne iertăm și să iertăm celor ce ne-au greșit. Răbdarea atrage fericire și împlinire. Răbdarea este o virtute pe care o avem sau dacă nu o avem trebuie să o descoperim.
Răbdarea cu care m-am luptat, mi-a adus tot ce am astăzi.

Răbdarea te sperie astăzi și te bucură mâine.